Dacă noi comparăm viteza scrierii cu viteza fluxurilor de gîndire şi viteza fluxurilor sentimentelor, atunci scrisul de mînă este un fel de “poză la minut” grafică, încetinită, “a spiritului”.

În cazul unui scris autentic al personalităţii, este absolut indiferent, dacă este aşternut pe hîrtie cu un creion şi sub formă de literă sau cu o pensulă, sub formă de caracter chinezesc, scrisul folosindu-se întotdeauna de sentimente (pentru că este legat de emoţiile conştiente şi inconştiente ale omului): Acest sentiment este fondul său! O bogăţie, care este atît de cuprinzătoare, încît, fiecare persoană care scrie, îşi formează propriul său scris de mînă, inconfundabil. Indiferent dacă doreşte sau nu acest lucru.

Fiecare scris de mînă îşi are estetica proprie, care supravieţuieşte şi celor mai rigide reguli de scriere frumoasă ale perioadei şcolare. Indiferent de eforturile depuse, scrisul personal nu poate să se transforme niciodată în caligrafie – şi nici nu trebuie să o facă. Pentru că deja dedicarea conştientă faţă de scrierea frumoasă, deci deja intenţia de a scrie frumos, distruge scrisul, îl privează de orice spontaneitate şi naturaleţe! Numai scrisul liber şi lipsit de constrîngere este viu şi autentic. Este contrar pentru un scris al personalităţii să fie frumos-impecabil (în forma sa) şi frumos-armonios (simetric) (în expresia sa). Dimpotrivă: el trebuie să fie spontan, individual şi intuitiv.

Aceasta este baza esteticii sale, acesta este caracterul său autentic. De aceea, scrisul este capabil de a fi artă.

 

Toate imaginile sînt protejate împotriva copierii.